AFK - in vacanta

Cam peste doua ore, ne suim in autocar si plecam catre destinatia bine cunoscuta, Balcic, Bulgaria. Am preferat sa mergem tot acolo pentru ca stim ce ne asteapta si stim cat de bine ne-am distrat anul trecut. Noaptea asta am preferat sa o pierd cu prietenii decat sa o dorm si sincera sa fiu a trecut destul de repede.

Noi ne auzim peste o saptamana, timp in care nimeni n-o sa mai planga cu vorbe pe blog. Vacanta placuta si voua in caz ca v-ati facut planuri pentru saptamana aceasta.

Ba, pazea ca venim! >:)

O stea pierduta printre stele

Iti mai aduci aminte cum te alintam?
Cum cununi de flori in par iti prindeam?
Cum de-atatea ori eram rapit de ochii tai,
Ce acum au devenit rai.

M-ai lasat zacand in agonia vietii mele,
O stea pierduta printre stele.
Iubire de-ai vrea din nou sa-mi daruiesti,
Te-as lasa inca o data sa ma ranesti.

Caci n-am sa regret, si n-am regretat
Bucuria clipelor ce mi le-ai dat.
Iubito, iarta-ma de ti-am gresit,
Caci eu ... eu doar te-am iubit.

Si de soarta nemiloasa
Te va face-a ma uita,
Lasa o lacrima sa pice
Pe iscalitura mea.

Ucide-mi amintirile

Era clar convisa ca amintirile cu el sunt puse la loc sigur. Era clar convinsa ca fusesera cele mai frumoase amintiri din intreaga ei viata.

Peste ceva timp avea sa-si dea seama ca s-a inselat. Un nou "EL" i-a spulberat fiecare lucru ce o mai lega de EL-ul precedent. I-a luat mintile, a pus stapanire pe ea.

Dragostea mea zbura ca un fluture,
Pana cand moartea se napusti ca un liliac.
Dupa cum spunea poeta Emma Montana McElroy:
" Si acesta va fi sa fie sfarsitul."

Supereroii mei

Tata m-a rugat sa fac o paralela intre ce am fost si ce sunt. Mi-a dat de gandit. Asta a fost acum mult timp. Dat fiind faptul ca n-am abordat pana acum subiectul asta, am zis de ce nu acum? Intodeauna e timp pentru un inceput. N-am sa fac o paralela. Nu isi are rostul. Oricine trece prin schimbari. Am sa schitez pur si simplu copilul ce am fost candva.

M-am nascut, am trait. Ironic poate, traiesc inca. Obisnuiam la varsta de 4-5 ani sa mananc muci [ hai frate, toti ati facut-o! cel putin eu nu-i mancam cu paine cum o facea vecina-mea] , sa imi ascund sapca in nisip, sa plang si sa par o mofturoasa atunci cand nu imi convenea ceva. Momentul marcant din viata mea de pana acum l-a constitut divortul parintilor pe cand aveam 3 ani. Poate greu de crezut ca inca tin minte cand mama m-a luat de mana , m-a scos pe scara blocului si m-a rugat sa stau linistita langa un geamantan pana se intoarce ea. M-am conformat si nu m-am impus destinului. Ce putere aveam eu? Tanca de 3 ani? Pe tata nu tin minte sa-l fi zarit in scena asta, dar probabil era prezent. Ca doi parinti proaspeti si dornici de a-i asigura singurului lor copil un trai bun, obisnuiau sa mearga la bingo, cu speranta ca poate norocul le va surade. De multe ori poate ca n-ar fi trebuit sa urlu in gura mare in plina sala " Bingooo!!!".

Ei erau superoii mei. Mama imi cumpara carioci fermecate si modelino de la baraca din colt, iar tata ma surprindea cu puterea lui fantastica de a vedea prin pereti. Ma ascundeam in sufragerie langa pomul de Craciun si il rugam sa-mi spuna cu exactitate unde ma aflam. Va marturisesc sincer ca nici acum nu am aflat cum putea sti unde ma aflam.. L-am rugat in 17 ani de nenumarate ori sa-mi dezvaluie secretul.. dar tot ce puteam scoate de fiecare data era " Eh..ti-am zis ca am puteri magice". Uneori nu inteleg cum am putut tine minte asemnea detalii regasite la o varsta asa frageda. Tin minte cum eram pusa in cosuletul meu de somn si priveam minute in sir luna aceea ce statea atarnata deasupra mea. Nu-i intelegeam rostul, incercam sa o ating si intr-un final adormeam.

Indiferent de deciziile luate, au ramas supereroii mei. Poate sunt egoista, poate nu imi dau silinta sa ii fac sa se mandreasca cu mine. Poate.. poate intr-o zi voi fi si eu supereroul lor..

Si poate intr-o zi o sa aflu si cum tata "vedea prin pereti"..

Am zis!!

De zile bune iti spui :" Nu pun suflet. N-am pus suflet. Nu o sa pun suflet. Am zis!!".

Ajungi acasa, mananci, te speli. Te pui in fata calculatorului si incepi sa navighezi. Iti deschizi blogul, vezi ce mai e nou. Iti verifici mail-urile, mare plictiseala. Scotocesti prin Facebook si dai peste profilul lui. Ii privesti poza si simti un gol in stomac. Iti plesnesti singura o palma peste frunte si-ti spui :" Cacat! M-am indragostit. Cacat! Nu din nou.."

Iubito, totul va fi bine

Se intampla din nou. Povestea se repeta.

Are nevoie de o mana pe umarul ei care sa-i spuna ca totul va fi bine.
Ti s-a intamplat vreodata ca prea multa fericire sa te intristeze? Sa te impinga pur si simplu intr-o stare de frica? Sa traiesti cu teama ca fericirea ta furnizata de un oarecare EL se va epuiza si vei fi nevoita din nou sa agonizezi in lacrimile tradarii? Si daca ai inceta sa te gandesti la asta, n-ar fi mai bine? Nu. Tot acolo se ajunge..

Sa-ti fie frica sa iubesti si sa nu fi iubit pe nimeni niciodata, e o prostie. Sa-ti fie frica sa iubesti stiind ca ai iubit prea multe persoane dupa care toate te-au tradat, e experienta.

Poti inchide ochii sau iti poti astupa urechile in fata lucrurilor pe care nu vrei sa le vezi sau auzi, insa niciodata nu iti vei putea inchide inima in fata lucrurilor pe care nu vrei sa le simti.

10 PM?!

Va rog, notati undeva ca dupa atatea nopti chefuite, intr-un weekend, printesa s-a trezit la ora 10 PM. Mahmura. Cu dureri de masea. Ce poate fi mai placut decat atat?:|