Ti-am soptit

Ti-am soptit incet ca plec,
Tu m-ai rugat sa stau..
Ti-am explicat ca anii-mi trec
Si eu nu mai stiu ce vreau.
Ti-am zambit usor in lacrimi,
Iar tu ai inceput sa speri,
Ca n-am sa plec de langa tine,
Ca vom fi ce n-am fost ieri.
Zambetul mi-a fost de-adio,
Amintindu-ti ca-ntr-o zi
Dupa sutele-ti de lacrimi
Vei putea a mai zambi.
Printre pasi impiedicati
Mi-am deschis usa grabit,
Iar tu mi-ai ramas in urma,
Fara mine...ratacit.
Sufletele noastre s-au indepartat usor,
Unul privind in urma, celalalt in viitor.

Crezul sau este tacerea

Mi-ai rastalmacit mintea. Mi-ai facut vraiste gandurile. Mi-ai demolat propriile-mi conceptii si propria-mi lume doar prin felul tau de a fi. Ma cunosti mai bine decat ma cunosc eu insami. Spune-mi tu cine sunt, spune-mi tu cand sa tac si cand sa vorbesc.
Mi-ar fi teama sa incerc sa inteleg complexitatea fiintei tale. Teama sa te stiu pe deplin, sa te cunosc asa cum ma cunosti tu pe mine.
Si cumva, undeva, printre cordoanele numerice si logice ale gandurilor tale intrezaresc o sclipire de pasiune. O comoara ce asteapta sa fie dezgropata. Un sentiment ferecat cu lacat, ce spera sa fie eliberat pe deplin. O furie innecata adanc in tine al carei crez este tacerea.
Si mi-ar fi teama sa iti gasesc cheia..
Atunci cand pasiunea ta s-ar naste, a mea ar muri...

Ai stiut dintotdeauna..

Ai stiut dintotdeauna ca iti vei dori mai mult de atat. Si dintotdeauna ai stiut ca nu vei avea. Orgolii stranse laolalta, secrete rusinoase ce stau umar la umar precum doi camarazi, un adevar crud si greu de inghitit.
Nu vei avea niciodata mai mult decat ai acum. Paseste inapoi cu pasi marunti si indeparteaza-te meticulos de asteptarile-ti desarte. Indeparteaza-te de tot inainte sa fie prea tarziu, inainte sa vrei mai mult si inevitabil sa te lovesti de al sau refuz.
Ti-ai da un minut din viata sa iti poti vedea viitorul? Considera sfaturile mele iubito niste previziuni mai mult decat usor de anticipat. Asculta-mi cuvintele, asculta-ti gandurile. Amandoua stim ca nu vei avea niciodata mai mult decat ai acum... paseste.
Sa negi o situatie asa simpla de inteles si clar conturata in privirile tuturor e masochism propriu curat. Sa intelegi si totusi sa-ti negi propriile ganduri e naiv, imatur si dureros. Mai dureros decat fericirea falsa de care tu esti agatata acum.

Paseste. Da-ti drumul. Pleaca.

Indeparteaza-te de tot inainte sa fie prea tarziu.

Adio soptit

Un fum tras adanc in piept, o lacrima scapata pe obraz, un ultim regret.

Nu mi-am dorit sa te ranesc prin tacerea mea, crezand c-am sa te astept.

In minte si in suflet mai mult nu te pot tine,

Desi candva imi va fi dor de tine.

Un adio soptit, ti l-am lasat pe perna..

Iar un altul mazgalit l-am asternut aici,  pe ciorna.

Nevoie de mine

In ganduri ma sufoc incercand sa-mi gasesc raspunsuri, incercand sa respir. Ma ineaca, ma coplesesc...ma distrug incet dar sigur precum cancerul ascuns printre maruntaiele corpului. Isi asteapta momentul oportun si toate rabufnesc la unison ca si cand sufletul meu le-a soptit sa nu ma lase sa aflu realitatea.

Cand? Cum? De ce? Atunci poate... ceea ce nu stii nu te doare.

Un camp de lupta impanzit cu mii de eu-ri ce par sa nu renunte niciodata la orgoliu, sau sa arunce armele pe pamant, sa le-ngroape si mai apoi sa ma lase sa-mi aflu adevarurile nenorocite.
Un sistem propriu de aparare impotriva mea; ceea ce nu stii, nu te doare.

E nevoie de haos pentru pace.

E nevoie de frica pentru curaj.

Iar eu am nevoie de mine mai mult ca oricand.

Ne ferim de vorbe cum ne ferim de ploaie...

Eu stiu ce zic si ce gandesc. Eu stiu ce zici si ce gandesti. Dar noi nu spunem lucrurilor pe nume. E o tacere absurda, confortabila si plapanda intre noi. Si nimeni nu vrea sa o rupa.
Evitam inevitabilul ca si cand am incerca sa uitam versurile melodiilor noastre preferate. Ne ferim de vorbe cum ne ferim de ploaie.Dar se pare ca acum ni s-au rupt umbrelele..
Pasim precaut si usor pe pardoselile uzate in speranta ca nu ne aude nimeni, insa toti ochii ne privesc dincolo de scena uitand ca suntem de fapt actori in piesa noastra de teatru, pentru ca ne-am intrat prea bine in rol.
Pleoapele ni se lipesc tinandu-ne de mana si plecam unde ne place mai mult, unde nu dam socoteala, unde nu tinem cont, unde am sta o viata.

Din spatele unui monitor prafuit, un suflet isi scrie gandurile sperand ca va fi auzit.