28 martie 2013

Umbra raiului

0 comentarii
Cand tacerea domina si suflul iti piere, iar totul se preface intr-un intuneric sublim,
ai vrea sa traiesti o viata de om, acolo unde se naste umbra raiului.
Ceva se zbate in tine si-ti cere sa lupti zambind cu lacrimi ce iti inunda toata fiinta si-ti ineaca iubirea.
Iubirea..da...Iubirea e asemeni unui om. Moare de batranete, prin sufocare, uitata de ceilalti sau pur si simplu...dintr-o prostie.
Iubirea de mama, de tata, de tara, de prieteni.
Orice moare, se pare...

18 februarie 2013

Un bilet doar dus

0 comentarii
Vreau tot nimicul din lumea intreaga. El nu are puterea sa ma faca sa ma simt fericita, indignata, nervoasa, iubita sau trista. El nu ma poate rani.

Si-ar trebui sa deschid ochii astia blestemati pe care i-am capatat de la mama si sa privesc zambind nenorocitul de adevar ce ma bantuie.
Si-ar trebui sa deschid gura asta minunata ce parca am rapit-o de la taica-miu si sa nu o mai las sa tipe in tacere; sa-ti spuna tie ca nu am nevoie de tine.
Si ar trebui sa imi incui cu sute de lacate vesnicul meu nefericit suflet; sa arunc in foc toate cheile, sa le topesc si sa le contopesc intr-o statuie ce o voi oferi ofranda zeilor.

A doua zi am sa-mi cumpar un bilet doar dus catre Iad. E mult mai liniste si cald acolo decat aici, in sufletul tau. Voi gasi fericirea in fiecare colt al Iadului ... Si fericit sufletul imi va fi pe vecie...

01 februarie 2013

Pentru ca eu voi fi

0 comentarii
Simt tristetea si vina in toata puterea atunci cand ma faci sa zambesc.
Pentru ca stiu ca nu vei mai fi pentru mult timp langa mine.
Pentru ca stiu ca nu ar trebui sa te las sa ma faci sa zambesc..
Pentru ca stiu ca eu voi fi cea care pierde.
Eu voi fi victima...

Si-mi citesc randurile... si nimic nu ma convinge ca va fi asa. Desi va fi.
Acum lasa-ma, ca ma doare...

Judeca-ma

0 comentarii
Am pus toate visele pe foc atunci cand am simtit.
Si am nascut altele in mine atunci cand a trebuit.
Stele au murit, lacrimi au curs, suflete s-au nascut...
Undeva, adanc si departe ce-i drept, eu am ramas la fel. Un suflet...si atat.
Destrama-mi sufletul si-am sa zambesc. Calca-ma in picioare si am sa iti cer iertare.  Minte-ma si am sa-ti ofer toata increderea.
Judeca-mi optimismul si condamna-l la moarte.
Trimite-ma pe esafod. Chipul meu iti va surade iubitor din streang...

16 ianuarie 2013

Asa va fi

0 comentarii
Hei, tu! Da, tu! 
Lasa-ma sa te iubesc. Desi totul pare un joc de copii, e mai mult decat ai crede. E o fericire mizerabila, un chin sublim, o durere frumoasa. Ma simt precum un animal marin ce traieste pe uscat si viseaza sa zboare. Lasa-ma sa inot, sa respir, sa zbor, sa te iubesc. Lasa-ma...
Ai plecat de langa mine o vreme. Scurta, ce-i drept... pentru mine lunga de-a dreptul. Te-ai intrebat cum m-am simtit..
M-am asezat pe parchet si m-am gandit la mine. N-am putut sa imi imaginez decat un drogat intrat in sevraj, un lunatic caruia i s-a furat tratamentul si o luna ce a ramas fara noapte. Naruita, risipita, pierduta.. O parte din mine a plecat odata cu tine. Mi-am spus ca ma voi regasi atunci cand te vei intoarce. Mi-am spus ca singuratatea are rostul ei in viata unui om..
Dar te-ai intors...
Asa ca acum lasa-ma sa te iubesc.
Nu te rog, nu iti ordon. Asa va fi.
Iti poruncesc.

23 noiembrie 2012

Te voi ierta

2 comentarii
"Dormi. Eu sunt langa tine si te voi proteja toata viata. Fiecare suflu al tau il voi resimti si fiece bataie a inimii tale va bate in adancul inimii mele. Lasa soaptele sufletului sa-ti spuna cum sa traiesti si timpul sa te-nvete cum sa iubesti. "

Naivitatea copilului din mine a inghitit minciunile tale. Si nu m-a deranjat niciodata. Te-as crede de fiecare data, te-as ierta si te-as iubi neconditionat. Indiferent cat de tare m-ar durea si cat de pornita as fi sa port un razboi impotriva ta, nu se va intampla niciodata caci ma voi retrage usor in singuratatea mea unde am puterea sa te condamn. Va trece vreme, vor trece vieti si nimic nu se va schimba.

Mi-e dor de tine tata, desi nu mai pari interesat de existenta mea. Copilul tau iti va ierta orice toata viata sa...chiar daca tu nu vei fi acolo sa ma protejezi asa cum mi-ai promis.