Ne ferim de vorbe cum ne ferim de ploaie...

Eu stiu ce zic si ce gandesc. Eu stiu ce zici si ce gandesti. Dar noi nu spunem lucrurilor pe nume. E o tacere absurda, confortabila si plapanda intre noi. Si nimeni nu vrea sa o rupa.
Evitam inevitabilul ca si cand am incerca sa uitam versurile melodiilor noastre preferate. Ne ferim de vorbe cum ne ferim de ploaie.Dar se pare ca acum ni s-au rupt umbrelele..
Pasim precaut si usor pe pardoselile uzate in speranta ca nu ne aude nimeni, insa toti ochii ne privesc dincolo de scena uitand ca suntem de fapt actori in piesa noastra de teatru, pentru ca ne-am intrat prea bine in rol.
Pleoapele ni se lipesc tinandu-ne de mana si plecam unde ne place mai mult, unde nu dam socoteala, unde nu tinem cont, unde am sta o viata.

Din spatele unui monitor prafuit, un suflet isi scrie gandurile sperand ca va fi auzit.

Acum

Ne intalnim in vis, ne întâlnim pe drum

Ma saruti usor si totul se transforma-n scrum.

Ma privesti tacut, ma privesti pe-ascuns

Inca o privire si inima tu mi-ai patruns.

Imi mangai obrajii, imi mangai  si buzele

Iar eu printre lacrimi iti numar scuzele.

Ne intalnim in vis, ne întâlnim pe drum,

Sau cel mult in vis incepand de acum.

Pana nu e prea tarziu

 Gandurile mele isi tipa durerile si fericirile doar atunci cand linistea profunda si singuratatea isi fac loc. Tu n-ai stiut sa taci, sa le dai voie sa iti vorbeasca, sa le asculti, sa le-ntelegi. Privindu-ti chipul ma intreb daca locul meu este aici. Acolo. Sau nicaieri?...

Timpul ni se scurge,
Si foile se scriu.
Tineretea ni se duce..
Hai sa traim, pana nu e prea tarziu..

Pentru ca

Scriu

Pentru ca sufletul meu pare mai frumos asezat in propozitii.

Pentru ca ma face sa cred ca din miile de oameni care impart aceleasi ganduri cu mine, eu sunt cea care le da viata.

Pentru ca sunt o carte deschisa, nici pe jumatate scrisa. 

Pentru ca as vrea candva sa ma recitesc.

Pentru ca vorba si gandurile zboara, iar scrisul ramane.

Pentru ca nimeni nu ma intelege mai bine decat eu insami.

Pentru ca asta simt.

Pentru ca toate gandurile mele prind contur, concretizandu-se in litere si fraze asternute pe o foaie alba in fata ochilor mei.

Pentru ca sunt ceea ce scriu.

Drumul spre casa

Te las cu gandurile tale...te las.
Te las in tacere, fara niciun glas.
Inima-mi tipa de durere si frica
Pentru ca tu ai putea pleca in orice clipa
Fara a-ti lua macar ramas bun!
Desi noi doi am mers pe acelasi drum
Mai mult decat am fi crezut candva.
Dar da, asa e dragostea:
Te duce, iti sopteste dulce si te lasa
"Acum gaseste-ti singur drumul spre casa."

Te pierzi pe ulite si drumuri cu sufletu-ti zdrobit
Spunandu-ti "Imi dojenesc inima ca nu ti-a putut vorbi..."
Plangandu-ti de mila si mergand inainte,
Intampini un suflet...un suflet ca tine.
Porniti amandoi pe acelasi drum...
Te las, te las in tacere.

Ne intamplam cu grija..