Dincolo de un perete rece

Se intinsese pe patul copilariei sale, pe patul de moarte al bunicului ei. Toate gandurile, emotiile, lacrimile si faptele erau ingramadite acolo. Acelasi pat de acum 40 de ani. Era randul ei sa se-ntinda si cu ochii in tavan, sa reflecteze. Bunica i-a tinut companie cateva minute, si-a despletit parul si cu lacrimi pe obraji ii spunea nepoatei " Dupa atata amar de timp..doar cu el am mai ramas ". Peste cateva momente, o parasise. Singura, din nou...

In stanga sa, pe un perete, statea agatata o icoana imensa cu chipul Domnului. De cand bunicul o parasise fara sa isi ia adio, pentru ea, acela nu mai era doar un perete. Parca vedea prin ochii batranului o pajiste cu iarba verde, un nuc in departare si un cer albastru. Umbra sobei , candva era confundata cu moartea pe care bunicul a trebuit sa o infrunte. Si a infruntat-o.. acum..se linisteste la umbra nucului, pe pajistea inverzita, iar ea..ori de cate ori adoarme in patul batranesc, dincolo de simplul perete rece, ii vede chipul zambind..

Si totusi, n-a apucat sa-si ia adio..