Indiferent de spatiu si de timp [ 4 ]

Au plecat impreuna intr-un loc linistit. Ea nici nu cunostea numele satului unde aveau sa stea cateva zile, probabil din simplul motiv ca singurul lucru important ce trebuia retinut era zambetul lui.

Ore in sir s-au privit in ochi, ore in sir au incercat sa se convinga pe sine ca tot ce se intampla nu era un vis. Noptile ea adormea impacata langa pieptul lui, iar el, pana ce rasarea soarele, o privea cum doarme si o alinta la nesfarsit. Lacrimi s-au scurs, cuvinte de dragoste s-au sadit...

Era imposibil sa nu isi zambeasca atunci cand privirile lor atintite asupra celuilalt, se loveau accidental. Era imposibil sa nu se intristeze atunci cand gandul comun ca nu mai e mult si din nou kilometrii intregi ii vor desparti, li se intrezarea in minte.

Un sentiment de dor imens si-a gasit sfarsitul in acele zile. A fost strivit, a fost satisfacut, a fost implinit. Dac-am privi in viitor, am vedea ca un altul s-a nascut, din nou, intre ei doi.

Cum Dumnezeu din nou a decis sa ii desparta, si-au luat ramas bun, insa fara lacrimi in ochi. Durerea despartirii au ascuns-o intr-insii pana ce au gasit un loc linistit, acasa.

Pentru a treia oara Dumnezeu a hotarat sa-i indeparteze si mai mult. Ei stiu ca nu o face din rautate, ci doar vrea sa le demonstreze cat de puternica e iubirea lor. Nu o vor lua precum o pedeapsa si nu o vor trata cu pesimism. Drept pentru care, am ajuns aici, la povestea din prezent. Si drept pentru care, el va fi nevoit sa plece din nou, insa in alta tara..

Imi pare rau ca nu stiu cum se termina povestea. Insa ceea ce stiu, este ca nu se termina aici..