Pana la capat

Plouase in ziua aceea. Se gandise ca o plimbare solitara in parc ar fi perfecta. Perfecta pentru ea, pentru gandurile ei. Isi cauta in sifonier hanoracul cel larg pentru ca doar el o facea sa se simta confortabil, trase niste pantaloni albastrii pentru ca era singura culoare ce o linistea si desigur, nelipsitii bascheti.

Ajunsa in parc cauta locul perfect. Analitica din fire, incerca sa gaseasca un loc nu prea intunecat si totusi de unde putea privi imprejurimile fara sa fie zarita, un loc gol fara nimeni in jur, un loc tacut, un loc unde EL sigur nu s-ar fi gandit sa o caute.

A zarit banca. Parca era dragoste la a doua vedere. I-a mai impartasit candva gandurile sale tulburate, insa cu mult timp in urma. Stia ca banca aceea ii va fi un prieten de nadejde si de aceasta data.

Se aseza pe ea mistuita de lacrimi. Zeci de minute a stat si s-a uitat in gol. Si-a pus gandurile cap la cap si si-a propus sa mearga mai departe cu capul sus, plina de optimism.

Zambind calm si impacata s-a ridicat de pe banca, s-a uitat inapoi, i-a multumit si a facut un pas inainte. O tiganca cu o fusta de un verde tulburator ii taie calea. Se apropie de ea incet si-i sopti la ureche :" Tu vrei ca sa fie bine. Si plangi acum ca neroada, doar de frica, n-ai motiv sa plangi copila! Nu-ti fie frica. Ai plecat pe un drum, trebuie sa-l parcurgi pana la capat. Si stii ca va veni sfarsitul, si stii ca din nou vei fi doborata cum ai fost pana acum putin timp. Dar da...ai sa te ridici si va fi sa fie un nou inceput. Asculta la tiganca ce-ti spune.. Fiecare noapte prevesteste o noua zi, un nou inceput. Dar fiecare zi nu face decat sa te aduca mai aproape de noapte..