Intre cer si pamant

Nu am nevoie de timp de gandire. Amintirile vin de la sine, vin cu o viteza inimaginabila si lovesc cu o putere sfasietoare. Un fior, o stare comuna si permanenta, care totusi pare ca se accentueaza acum, cand privesc un brad impodobit, o casa calduroasa, lumini pale ce instaleaza liniste si pace in acea casa...

As plange, zi si noapte. M-as jertfi, doar in perioada asta a anului. As taia Craciunul din calendar, as sterge cuvantul "familie" din dictionar si nu pentru ca nu imi plac ci pentru ca ma simt singura. Singura, incompleta, uitata. Pentru ca voi ati gasit alte fiinte langa care sa fiti acum alaturi.

Copilul din mine ce voi nu l-ati lasat sa creasca asa cum trebuie, nu va lua initiativa. Se va ascunde intr-un colt al sufrageriei, poate undeva pe langa Bradul de Craciun, si va va astepta. Inecat de lacrimi, ce-i drept, fara niciun cadou de oferit, doar plin de dragostea sa puerila.

Odata cu voi, m-am destramat si eu. Gandul mi-e la tata, inima mi-e aici, langa mama. Bucuria mi-o detine el, iar alinarea ea. Traiesc intre cer si pamant, pentru voi doi. Ma leg si ma dezleg in orice clipa a vietii mele de voi. Iubesc cerul si iubesc pamantul.

Imi amintesc ultimul Craciun petrecut impreuna. E printre putinele amintiri pe care la am cu noi trei. Insa niciodata n-am putut sa vi-l povestesc, pentru ca nu mi-am gasit nici cuvintele, nici curajul. Si-am sa ma opresc aici...pentru ca nu am nici cuvintele potrivite si nici curajul sa vorbesc sau sa inchid ochii imaginandu-mi acel Craciun. Sistemul de autoaparare al fiintei mele spune sa tac si sa refuz orice invocare a acelor amintiri.

Incearca sa-ti imaginezi un Brad de Craciun trist. Poti? Bun. Acum stii cum ma simt.

[ Craciun Fericit tuturor alaturi de cei dragi! ]