Te voi ierta

"Dormi. Eu sunt langa tine si te voi proteja toata viata. Fiecare suflu al tau il voi resimti si fiece bataie a inimii tale va bate in adancul inimii mele. Lasa soaptele sufletului sa-ti spuna cum sa traiesti si timpul sa te-nvete cum sa iubesti. "

Naivitatea copilului din mine a inghitit minciunile tale. Si nu m-a deranjat niciodata. Te-as crede de fiecare data, te-as ierta si te-as iubi neconditionat. Indiferent cat de tare m-ar durea si cat de pornita as fi sa port un razboi impotriva ta, nu se va intampla niciodata caci ma voi retrage usor in singuratatea mea unde am puterea sa te condamn. Va trece vreme, vor trece vieti si nimic nu se va schimba.

Mi-e dor de tine tata, desi nu mai pari interesat de existenta mea. Copilul tau iti va ierta orice toata viata sa...chiar daca tu nu vei fi acolo sa ma protejezi asa cum mi-ai promis.

Pasind usor

Ti-am evitat de nestiute ori si chipul si privirea
Dar tu priveai zambind la mine
Stiindu-mi amagirea.

Am renuntat la tine si la tot ce-i mai divin,
M-am gandit c-asa ma voi feri
De sufletu-ti hain.

Si greu mi-a fost sa uit iubirea ce-a crescut in noi
In timpuri multe prea scurte
Si vieti fara de apoi.

Vremea a trecut crud peste ale mele amintiri,
Iar tu schimbandu-ti firea
Mi-ai revenit in ganduri.

Te-ai intors pasind usor peste sentimente pierdute,
Iar inima clocotind in mine, ti-a raspuns :
"Bine ai venit, iubite!".

In fiinta mi-am starnit furtuni si ploi si viscole
Caci nu intelegeam de ce asa de simplu
Dorul iti fura mintile.

Spunandu-mi ca va fi din nou ce-a fost candva,
Mi-am lasat inima sa tanjeasca dupa tine,
Dar m-am stins usor...usor.. in urma ta.

Tacerea ta, dar nu si a mea

Privindu-mi chipul in oglinda imi aduceam aminte de tine. Ma intrebam unde a disparut zambetul pe care il aveam nu cu mult timp in urma. Nu stiam ca exista pe Pamant ceva atat de crud si fara mila capabil sa iti smulga  intr-o zi pentru totdeauna surasul. Nu stiam nici macar ca poarta un nume.

Mi-ai luat dragostea, credinta, zambetul si lacrimile. M-am consolat o vreme cu ce mi-a mai ramas de pe urma ta : durerea. Mi-am transpus toate emotiile ramase in durere si tot ceea ce am mai putut oferi celorlalti a fost durerea mea. Timpul a trecut peste mine fara sa-mi ceara voie, asa ca am jelit fiece secunda petrecuta in patimire. Priveam in gol apusul prin geamul murdar insa nu vedeam decat un soare mult prea frumos pentru lumea neagra in care traiam. Fumul de tigara isi urma cursul, imprastiindu-se in mii de particule. Si-mi aduceam iar aminte de noi.. Iubirea mea se scurgea asemeni fumului : printr-o sita a unui oarecare geam, zi de zi, putin cate putin. La sfarsit, am ramas cu nimic. Doar un suflet secat dar plin de amintiri ce ma facea sa bag de seama ca inca exist. Si priveam a mia oara din nou apusul...


Inima mea a tacut pentru o vesnicie, si odata cu ea am stat si eu adancita in tacerea ta. Intradevar, a fost tacerea ta, dar nu si a mea.

Cum iubeste ploaia pamantul

Tu.

Tu esti motivul pentru care zambesc in fiecare dimineata si motivul pentru care las lacrimile sa curga in fiecare noapte de teama sa nu te pierd.

 Esti raiul, abisul si iadul meu. 

Poate ca mi-am dorit atat de mult sa existi in viata mea incat intreg Universul m-a ascultat si mi te-a daruit. Poate ar trebui sa multumesc cuiva pentru faptul ai aparut atunci cand aveam nevoie sau sa tind sa cred ca e pura coincidenta. Dar nu, eu sunt visatoare. Te am aici, acum langa mine pentru ca te-am asteptat toata viata iar tu ai aparut intr-un final. De ce ti-a luat atata?!

 Am gasit intotdeauna cuvinte sa imi exprim afectiunea, iubirea, tristetea, extazul sau agonia. Insa dragostea mea pentru tine nu o pot exprima in  cuvinte. Un simplu te iubesc ce ti-l rostesc e de multe ori banal.

Dar eu chiar te iubesc. Te iubesc asa cum iubeste ploaia pamantul, sub diferite forme. Sa-ti explic. Stii, sunetul ploii cazute pe asflat e diferit de cel al picaturilor zdrobite pe petalele trandafirilor sau pe frunzele copacilor de nuc. E inutil..

Esti cel mai frumos, profund si inexplicabil de divin lucru din viata mea.

Tu stii ce simt, asa ca ma voi opri aici. Eu te iubesc. Din toata inima, sufletul si fiinta mea.

Un "ceva" contopit, contorsionat si concetrat

Credea candva ca luna apartine cu siguranta stelelor, iar stelele cu siguranta lunii. Da ... pareau predestinate una alteia. Insa cerul le veghea in tot acest timp, asa ca inevitabil din vreme in vreme era timpul ca soarele sa rasara pe cerul lor. Asa se explica cum soarele aparut si in viata mea.

I-au spus ca e absurd sa creada in fericirea absoluta, in dragoste deplina sau in suflete pereche. Oare e absurd sa simta ce simte acum? Sau ar fi absurd sa se simta datoare pentru faptul ca a aparut in viata ei exact atunci cand avea nevoie, insa nu stie cui ar putea sa multumeasca? Ar da vina pe ceva sau cineva ca nu a aparut mai devreme in viata ei..Ar condamna pe oricine ca se simte atrasa de EL precum picaturile ploii de pamant.

Ea a incetat sa mai existe. Exista doar EI. Un "ceva" contopit, contorsionat si concentrat in cea mai simpla forumula : fericirea. Si crede-o iubitule, cand iti spune ca o faci cea mai fericita.

[Raman fara cuvinte atunci cand zambetele ma coplesesc. In general, lacrimile sunt cele care imi dau putere sa rostesc cuvinte fara de-nteles voua, insa radierea sufletului pe care o eman in aceste momente nu-mi da voie sa tac... ]

Explozie

O clipire. Un zambet. O atingere. Un sarut.

Explodezi. Te imprastii in mii si mii de franturi pline de fericire si extaz. Nu iti poti da seama daca timpul ramane neclintit sau o viata de om trece grabnic pe langa tine. Nu are nicio relevanta. E doar o clipire.

Arzi. Te mistui in flacarile sale, te lasi prada fiecarui gest al sau. Il sorbi cu putere prin ochii umezi si ii patrunzi cat de adanc poti privirea. Primesti in schimb un zambet divin. Nimic din jur nu se mai remarca.

Plesnesti. Fiece particula a corpului tau lupta impotriva placerii si se zbate din adancuri opunand o rezistenta ce se dovedeste ca de fiecare data a fi in zadar. Atingerea lui castiga lupta iar tu te pierzi in miile de abisuri unde el te conduce. Si fiecare lucru isi pierde insemnatatea.

Sarutul sau pare a fi lovitura de gratie pe care tu in secret o ravneai, afisand subtil desfatarea. Te desfiintezi total, pierzand orice legatura cu viata... Apoi, porniti impreuna inapoi pe acelasi drum doar pentru a o lua de la capat o data, inca o data, si inca o data...

O clipire. Un zambet. O atingere. Un sarut...

Du-te!

Sufletul meu se pare, a fost calcat in picioare si batjocorit de tine inainte ca eu sa fi atentat macar la al tau. Vezi tu, prietenii adevarati sunt langa mine atunci cand am nevoie si spun lucrurilor pe nume, pentru ca nu imi vor decat binele. Desi cu o sinceritate dura, isi iau inima in dinti si-mi spun adevarul. Adevarul pe care tu nu l-ai putut confrunta in fata mea, atunci cand trebuia si aveam incredere in tine.

Te-am mintit, mi-as fi dat si viata pentru tine, te-am calcat in picioare, te-am iubit, te-am batjocorit. Dar am recunoscut si mi-am cerut iertare. Spre deosebire de tine, iubitule, care ai facut toate astea inaintea mea, fara ca eu sa am habar, nu ai avut curajul a-ti cere iertare nici macar un sfert in comparatie cu starea, indurarile si lacrimile mele pentru tine.

Adu-ti aminte. Prietenii spun lucrurilor pe nume atunci cand te vad la pamant, pentru ca tu sa realizezi ca lupti pentru un om care nu merita.

Maine iti cumpar o barca iubitule. Si niste vasle. Dintre cele mai scumpe, daca ai preferinte! Iti pun marea la picioare si te rog sa te duci dracului cat mai departe de mine. Daca ieri puteai inca vedea pe chipul meu remuscari, regrete...astazi nu mai vezi decat scarba pentru tine din partea mea.

Cu dragoste. Multa.

Tacerea ta

 Mi-ai s-a spus:"Ceea ce nu te omoara te face mai puternic! Capul sus!". Dar nu mi-ai oferit siguranta ca eu...voi deveni mai puternica.

Tu esti impasul meu in fiecare zi. O amintire ce trebuie depasita. Am nevoie de tine pentru a te uita. Ma privesc in oglinda si nu vad decat o parte din tine ce ai preferat sa o lasi in urma. Nu mai stiu cine e ea, copila cu ochi negri-nlacrimati. Iti caut chipul si calmul in fiecare individ zarit pe strada. Ma caut in fapt, pe mine.

Obosita dupa cautarea in van, imi asez capul pe perna si inchid ochii. Un intuneric neplacut, ma inconjoara. Tu nu esti langa mine si ma sperie gandul de a pleca in vise singura. Fara tine. Vino si ai grija de mine. Vino langa mine si fa-ma sa te uit. Inlocuieste-te in inima mea cu altceva, te rog. Fa-ma sa iubesc intunericul din vis mai mult decat te iubesc pe tine. Apoi pleaca..

M-ai invatat fara sa vrei sa-mi gasesc cuvintele intotdeauna, desi tacerea ta a fost cel mai limpede raspuns. Iar fara tine ... voi invata din mers.

Pentru Noi, si nu doar pentru Tine

Te-a iubit in mii de feluri. Si nici acum nu stie sigur care a fost cea mai corecta cale.

Te-a iubit pe ascuns. Ajunsese sa te cunoasca mai bine decat pe ea insasi. Tu nu stiai.

Te-a iubit cu putere. Cu atata putere incat reperele spatio-temporale au incetat sa mai existe pentru ea de-atunci.

Te-a iubit din mila. Te vedea distrus, fara speranta si sleit de viata cand nu era langa tine. Nu te putea lasa asa.

Te-a iubit cu sila. Stia ca nu poate renunta la tine si fortandu-se pe ea insasi isi impunea dragostea.

Te-a iubit atunci cand nimeni nu era langa tine. Iti privea singuratatea din ochi, teama de respingere de pe buze si frica de pustietate in tremurul mainilor tale. Era acolo pentru tine.

Te-a iubit cu groaza. Cu groaza ca te va pierde intr-o zi.

Vezi tu, iubitule, jinduindu-te in toate formele, te-a pierdut. S-a abatut de la ceea ce era cel mai important. Desi te-a iubit din dragoste, nu ti-a aratat.
Plec privirea in fata ta si pun armele pe asfalt. Iarta-ma ca nu mai pot lupta pentru tine. Stiu ca nu e corect. Poate ar fi trebuit sa lupt pentru NOI, si nu doar pentru TINE. Tu ramai aici, in suflet, iar eu raman acolo. Intr-o zi pesemne, inima mea-si va ridica privirea.

Te-a iubit din dragoste.

Ucide

Ajung intr-un Rai conspirat de ei privind doar un rasarit trudit la malul singurii mari de pe pamant, sau meditand asupra unui semineu inabusit. Contempland zilele apuse, ea isi da seama ca el fusese si inca era o jumatate ... de drept a ei, si doar a ei. Doua suflete, constranse de visele lor impreunate, contopite intr-unul singur. Pe vremea aceea, ei o numeau iubire. Ceea ce nu stiau ei, e ca era ceva mai presus decat atat. Si poate inca este.

Ucide soarele, iubitule. Nu vreau sa stiu ca e timpul sa plec de langa tine. Ucide soarele, ucide luna, ucide timpul sau orice altceva ce ne-ar putea indeparta. Contopeste sufletele noastre departe de tot, la lumina unui felinar, intr-un colt uitat de lume.

Priveste cerul ne-nstelat si pierde-te cu mine printre miile noastre stele, ascunse de ochii celorlalti . Tine-ma de mana si observa cum timpul a pierit doar pentru noi doi. Saruta-ma si observa cum spatiul piere sub ochii nostri.

Apoi pleaca.

Sa fiu din nou ce n-am fost niciodata

Mi-e dor sa fiu din nou ce n-am fost niciodata. 

Eu, Tu, Noi. 

Mi-e dor sa ne iubim necontenit iar vremea noastra sa nu mai treaca. Imi lipsesc zilele acelea cand afectiunea ta pentru mine era o minciuna atractiva, invelita in cel mai impozant ambalaj ce-l puteai gasi pe o alee privata de existenta umana. Mahnesc sa ma pierd din nou cu orele in ochii tai fara a le gasi vreun fel de sens pamantesc. Ravnesc dupa sarutul tau caruia niciodata nu i-am putut surprinde niciodata nici vraja, nici pasiunea si nici sensul. Mi-e dor sa cred ca ma iubesti, ca am gasit un om in viata care si-ar da si viata pentru mine. Mi-e dor sa cred ca tot mai cred in iubire..

Mi-as dori sa fim din nou ce n-am fost niciodata...

Pentru Tine.

O sticla uitata la marginea marii

Imi propun secunda cu secunda sa constientizez ce fel de trairi imi strabat fiinta si sa le consolidez. Insa singurele lucruri ce imi vin in minte sunt niste banalitati. Lucruri precum o sticla uitata la marginea marii, agitata constant  si rascolita din clipa-n clipa de valurile nemiloase. Sau o frunza alungata din mult-prea-iubitul copac, rostogolindu-se haotic si confuz in bataia vantului neiertator. Un amalgam divin de banalitati nesemnificative pentru cei din jur are o singura definitie: EU.

Zambetul meu e doar un camuflaj al sentimentelor ce n-ar mai trebui sa ti le destainuiesc.
Privirea-mi, o oglinda sparta in care inca poti zari chipul unui barbat crud,
Oftatu-mi, nu-i decat un vant rece ce patrunde furisat in toate camerele sufletului, rapind cu el toate durerile,
Iar plansetele mele, potoape ce-neaca toate cuvintele ce n-ar mai trebui sa ti le soptesc...


Oricat de mult am incerca sa cladim si sa tinem in viata castelul nostru de nisip, iubitule, nu vom reusi. Intotdeauna va exista un val ce va sa-l darame...Nu vom putea construi un castel prea departe de mal...

Ignora-ma

Toate se aduna si toate pier si nicio zi nu e mai buna decat cea de ieri. Toti cei care te cunosc nu inteleg, asa ca subtil iti gasesti refugiul printre oameni si fete noi, acolo unde nimeni nu stie cine esti tu si totusi te accepta asa cum esti, fara niciun fel de intrebari.

Lacrimi vinovate sapa santuri adanci in obraji tai, dar nimanui nu-i pasa. Si e atat de placut sa nu le pese..
Cu totii asteapta schimbarea, insa tu nu ai de gand sa o faci. Preferi sa ramai asa cum esti decat sa promiti schimbarea fara a te tine de promisiune. Esti singurul ce are dreptul de a te judeca si singurul care nu ar trebui sa se judece.


Porti lupte seculare cu cei din jur zi de zi, fara ca ei sa stie ca adevarata lupta are loc in tine. "Tu nu ai mandrie" iti spun, pe cand ei nu stiu ca adevarata ta mandrie este aceea ca traiesti exact asa cum vrei tu, si nu cum cred ei ca ar trebui. Unii o numesc rebeliune, altii nesupunere, lipsa de rusine. Eu o numesc dovada de existenta.


Ignora-ma. As da orice sa innot intr-o mare de oameni si ignoranta sa ma inconjoare...Am sa strig ceva mai tarziu dupa atentie, dar nu imi fac probleme.

[Si poza cu noi doi inca zace in rama prafuita. Maine am sa pun o oglinda in locul ei, iubitule, ca sa imi amintesc cine eram inainte de a te lasa sa imi darami sufletul ca pe niste piese nenorocite de domino.]