Traim intr-o aberatie. Ne alimentam cu speranta, imbratisam minciuni, gandim in tonuri de gri.
Un urlet de durere se aude inauntrul meu si nu am cum a-l stapani. L-as ineca, l-as otravi, l-as ucide, l-as iubi, l-as creste..doar sa stiu ca n-am sa-l mai simt.
Spune-mi tu, cand ochii-mi curg si-n piept imi simt sfarsitul..cum as mai putea trai?
O sufocare constanta, ce-si face veacul de prea mult timp in inima mea, nu-mi da pace. Corpul imi intra in al sau tremur, chipu-mi parca imi e strain si atingerea mi-e la fel de rece precum o piatra aruncata in piscul muntelui inzapezit. Pe fundul marii intunecate ai sa gasesti si speranta mea..poate.
Imi croiesc drum printre miile de frici, de ganduri si par sa nu ajung nicaieri. Poposesc, respir, oftez. Te caut cu privirea, iti caut mana-ntinsa, imi caut inima. M-asez turceste si-mi alin singura chipul in palme cu credinta ca e totul un vis urat.
Te-aud soptindu-mi: " Nu te trezi, iubito.. de-ai sa te trezesti la realitate ai sa vezi unde zace adevaratul cosmar..."
20 martie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Daca ramai cu ochii inchis nu ai cum sa vezi minunea, ce ca o stea cazatoare care it strafulgera privirea
RăspundețiȘtergereIti lumineaza chipul si in acelasi timp iti arata calea.
Si daca o urmezi, ai sa gasesti unde a poposit minunea.
Ce, pentru cei ce o urmeaza, le va indeplinii ce mai arzatoare dorinta a inimii.
Dar te intrebi si daca apuci doar sa o vezi si sa nu ai cum sa o urmezi.
Chiar si pentru o secunda daca ar fii sa o vezi si sa-ti reflecte frumusetea sufletului
Merita tot chinul din lume pentru a vedea ca exista ceva pur, bun si frumos, chiar in tine.
Acum, daca nu te superi.
Poti, te rog sa dezchizi ochii?!?!?!