Asa va fi

Hei, tu! Da, tu! 

Lasa-ma sa te iubesc. Desi totul pare un joc de copii, e mai mult decat ai crede. E o fericire mizerabila, un chin sublim, o durere frumoasa. Ma simt precum un animal marin ce traieste pe uscat si viseaza sa zboare. Lasa-ma sa inot, sa respir, sa zbor, sa te iubesc. Lasa-ma...

Ai plecat de langa mine o vreme. Scurta, ce-i drept... pentru mine lunga de-a dreptul. Te-ai intrebat cum m-am simtit..
M-am asezat pe parchet si m-am gandit la mine. N-am putut sa imi imaginez decat un drogat intrat in sevraj, un lunatic caruia i s-a furat tratamentul si o luna ce a ramas fara noapte. Naruita, risipita, pierduta.. O parte din mine a plecat odata cu tine. Mi-am spus ca ma voi regasi atunci cand te vei intoarce. Mi-am spus ca singuratatea are rostul ei in viata unui om..

Dar te-ai intors...

Asa ca acum lasa-ma sa te iubesc.

Nu te rog, nu iti ordon. Asa va fi.

Iti poruncesc.

Te voi ierta

"Dormi. Eu sunt langa tine si te voi proteja toata viata. Fiecare suflu al tau il voi resimti si fiece bataie a inimii tale va bate in adancul inimii mele. Lasa soaptele sufletului sa-ti spuna cum sa traiesti si timpul sa te-nvete cum sa iubesti. "

Naivitatea copilului din mine a inghitit minciunile tale. Si nu m-a deranjat niciodata. Te-as crede de fiecare data, te-as ierta si te-as iubi neconditionat. Indiferent cat de tare m-ar durea si cat de pornita as fi sa port un razboi impotriva ta, nu se va intampla niciodata caci ma voi retrage usor in singuratatea mea unde am puterea sa te condamn. Va trece vreme, vor trece vieti si nimic nu se va schimba.

Mi-e dor de tine tata, desi nu mai pari interesat de existenta mea. Copilul tau iti va ierta orice toata viata sa...chiar daca tu nu vei fi acolo sa ma protejezi asa cum mi-ai promis.

Pasind usor

Ti-am evitat de nestiute ori si chipul si privirea
Dar tu priveai zambind la mine
Stiindu-mi amagirea.

Am renuntat la tine si la tot ce-i mai divin,
M-am gandit c-asa ma voi feri
De sufletu-ti hain.

Si greu mi-a fost sa uit iubirea ce-a crescut in noi
In timpuri multe prea scurte
Si vieti fara de apoi.

Vremea a trecut crud peste ale mele amintiri,
Iar tu schimbandu-ti firea
Mi-ai revenit in ganduri.

Te-ai intors pasind usor peste sentimente pierdute,
Iar inima clocotind in mine, ti-a raspuns :
"Bine ai venit, iubite!".

In fiinta mi-am starnit furtuni si ploi si viscole
Caci nu intelegeam de ce asa de simplu
Dorul iti fura mintile.

Spunandu-mi ca va fi din nou ce-a fost candva,
Mi-am lasat inima sa tanjeasca dupa tine,
Dar m-am stins usor...usor.. in urma ta.

Tacerea ta, dar nu si a mea

Privindu-mi chipul in oglinda imi aduceam aminte de tine. Ma intrebam unde a disparut zambetul pe care il aveam nu cu mult timp in urma. Nu stiam ca exista pe Pamant ceva atat de crud si fara mila capabil sa iti smulga  intr-o zi pentru totdeauna surasul. Nu stiam nici macar ca poarta un nume.

Mi-ai luat dragostea, credinta, zambetul si lacrimile. M-am consolat o vreme cu ce mi-a mai ramas de pe urma ta : durerea. Mi-am transpus toate emotiile ramase in durere si tot ceea ce am mai putut oferi celorlalti a fost durerea mea. Timpul a trecut peste mine fara sa-mi ceara voie, asa ca am jelit fiece secunda petrecuta in patimire. Priveam in gol apusul prin geamul murdar insa nu vedeam decat un soare mult prea frumos pentru lumea neagra in care traiam. Fumul de tigara isi urma cursul, imprastiindu-se in mii de particule. Si-mi aduceam iar aminte de noi.. Iubirea mea se scurgea asemeni fumului : printr-o sita a unui oarecare geam, zi de zi, putin cate putin. La sfarsit, am ramas cu nimic. Doar un suflet secat dar plin de amintiri ce ma facea sa bag de seama ca inca exist. Si priveam a mia oara din nou apusul...


Inima mea a tacut pentru o vesnicie, si odata cu ea am stat si eu adancita in tacerea ta. Intradevar, a fost tacerea ta, dar nu si a mea.

Cum iubeste ploaia pamantul

Tu.

Tu esti motivul pentru care zambesc in fiecare dimineata si motivul pentru care las lacrimile sa curga in fiecare noapte de teama sa nu te pierd.

 Esti raiul, abisul si iadul meu. 

Poate ca mi-am dorit atat de mult sa existi in viata mea incat intreg Universul m-a ascultat si mi te-a daruit. Poate ar trebui sa multumesc cuiva pentru faptul ai aparut atunci cand aveam nevoie sau sa tind sa cred ca e pura coincidenta. Dar nu, eu sunt visatoare. Te am aici, acum langa mine pentru ca te-am asteptat toata viata iar tu ai aparut intr-un final. De ce ti-a luat atata?!

 Am gasit intotdeauna cuvinte sa imi exprim afectiunea, iubirea, tristetea, extazul sau agonia. Insa dragostea mea pentru tine nu o pot exprima in  cuvinte. Un simplu te iubesc ce ti-l rostesc e de multe ori banal.

Dar eu chiar te iubesc. Te iubesc asa cum iubeste ploaia pamantul, sub diferite forme. Sa-ti explic. Stii, sunetul ploii cazute pe asflat e diferit de cel al picaturilor zdrobite pe petalele trandafirilor sau pe frunzele copacilor de nuc. E inutil..

Esti cel mai frumos, profund si inexplicabil de divin lucru din viata mea.

Tu stii ce simt, asa ca ma voi opri aici. Eu te iubesc. Din toata inima, sufletul si fiinta mea.

Un "ceva" contopit, contorsionat si concetrat

Credea candva ca luna apartine cu siguranta stelelor, iar stelele cu siguranta lunii. Da ... pareau predestinate una alteia. Insa cerul le veghea in tot acest timp, asa ca inevitabil din vreme in vreme era timpul ca soarele sa rasara pe cerul lor. Asa se explica cum soarele aparut si in viata mea.

I-au spus ca e absurd sa creada in fericirea absoluta, in dragoste deplina sau in suflete pereche. Oare e absurd sa simta ce simte acum? Sau ar fi absurd sa se simta datoare pentru faptul ca a aparut in viata ei exact atunci cand avea nevoie, insa nu stie cui ar putea sa multumeasca? Ar da vina pe ceva sau cineva ca nu a aparut mai devreme in viata ei..Ar condamna pe oricine ca se simte atrasa de EL precum picaturile ploii de pamant.

Ea a incetat sa mai existe. Exista doar EI. Un "ceva" contopit, contorsionat si concentrat in cea mai simpla forumula : fericirea. Si crede-o iubitule, cand iti spune ca o faci cea mai fericita.

[Raman fara cuvinte atunci cand zambetele ma coplesesc. In general, lacrimile sunt cele care imi dau putere sa rostesc cuvinte fara de-nteles voua, insa radierea sufletului pe care o eman in aceste momente nu-mi da voie sa tac... ]