Doi bani

Privirile noastre erau cusute, parca. Perechea de ochi verzi m-a intrebat: " Cati ani ai, serios acum?". I-am raspuns : "20, fac in septembrie." M-a privit doua secunde, gandindu-se daca imi va face rau ce-mi va spune, sau nu. Daca avea dreptate, sau nu. Daca il credeam pe cuvant, sau nu. "Pentru 20 de ani, esti prea chinuita".

In acel moment devii constient ca viata ta a avut intorsaturi care te-au schimbat mai mult decat ar fi trebuit. Iti lacrimeaza ochii si iti plangi de mila, pentru ca doar tu stii...cum a fost viata ta. Si oricat de absurd ar suna "eu sunt altfel", stii prea bine ca esti altfel. Privesti in jur : divort, moarte, dragoste, prieteni, familie, viitor. Se-aduna si te pierzi, nu mai stii cine esti, ce vrei si ce ar trebui sa faci.
"Esti o persoana extraordinara" - ce ar trebui sa gandesc in prima instanta : pura coincidenta, viata.. sau : probabil ca esti tu nebun, nu a vazut nimeni asta, caci nimeni nu a vrut sa ma pastreze... ?

Si totusi... cat de tare ma da de gol privirea?..
Se pare ca ochii sunt oglinda sufletului, pana la urma. Asta e singura concluzie la care am putut ajunge azi, ieri...de ceva timp. Nu viata, nu dragoste, nu tradare sau incredere. Caci eu nu mai stiu ce e drept pe lumea asta, si ma dau batuta... Sa faca ce vrea cu noi, cu mine. Sa ma bage in mormant, in pamant, sa ma duca in abisul mult-dorit, sa ma apropie de frumusetea Raiului... nu mai conteaza, nu mai dau doi bani pe fericire.