Ne ferim de vorbe cum ne ferim de ploaie...

Eu stiu ce zic si ce gandesc. Eu stiu ce zici si ce gandesti. Dar noi nu spunem lucrurilor pe nume. E o tacere absurda, confortabila si plapanda intre noi. Si nimeni nu vrea sa o rupa.
Evitam inevitabilul ca si cand am incerca sa uitam versurile melodiilor noastre preferate. Ne ferim de vorbe cum ne ferim de ploaie.Dar se pare ca acum ni s-au rupt umbrelele..
Pasim precaut si usor pe pardoselile uzate in speranta ca nu ne aude nimeni, insa toti ochii ne privesc dincolo de scena uitand ca suntem de fapt actori in piesa noastra de teatru, pentru ca ne-am intrat prea bine in rol.
Pleoapele ni se lipesc tinandu-ne de mana si plecam unde ne place mai mult, unde nu dam socoteala, unde nu tinem cont, unde am sta o viata.

Din spatele unui monitor prafuit, un suflet isi scrie gandurile sperand ca va fi auzit.