25 ianuarie 2012

O sticla uitata la marginea marii

Imi propun secunda cu secunda sa constientizez ce fel de trairi imi strabat fiinta si sa le consolidez. Insa singurele lucruri ce imi vin in minte sunt niste banalitati. Lucruri precum o sticla uitata la marginea marii, agitata constant  si rascolita din clipa-n clipa de valurile nemiloase. Sau o frunza alungata din mult-prea-iubitul copac, rostogolindu-se haotic si confuz in bataia vantului neiertator. Un amalgam divin de banalitati nesemnificative pentru cei din jur are o singura definitie: EU.

Zambetul meu e doar un camuflaj al sentimentelor ce n-ar mai trebui sa ti le destainuiesc.
Privirea-mi, o oglinda sparta in care inca poti zari chipul unui barbat crud,
Oftatu-mi, nu-i decat un vant rece ce patrunde furisat in toate camerele sufletului, rapind cu el toate durerile,
Iar plansetele mele, potoape ce-neaca toate cuvintele ce n-ar mai trebui sa ti le soptesc...


Oricat de mult am incerca sa cladim si sa tinem in viata castelul nostru de nisip, iubitule, nu vom reusi. Intotdeauna va exista un val ce va sa-l darame...Nu vom putea construi un castel prea departe de mal...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abtine-te de la comentarii jignitoare sau vulgare. In caz ca te consideri zmeu intre zmei , tasteaza cat iti doreste sufletul , comentariile nu vor fi publicate. Multumesc.